Consumul și dependența

Dependența si efectele ei

În primul rând am dorit să categorizam ceea ce se înțelege prin “dependență” și în funcție de cerințele voastre am ales alcoolul, tutunul și dependență de substanțe psihoactive (droguri), o alta parte din această categorie precum dependență de jocuri, dependență emoțională sau alte topic-uri o să le discutăm la cerere.
Am discutat cu copiii despre ce cred ei că este o dependență și de ce ar alege cineva să facă asta, am primit răspunsuri precum : mă face să mă simt bine, uit de probleme, mă distrez; toate răspunsuri specifice vârstei în special acolo unde nu s-a făcut profilaxia consumului de alcool sau de substanțe interzise, în mod corespunzător, nu mă refer aici la imaginile de pe pachetele de țigări sau campanii volatile legale de consumul de alcool unde adeseori subliminal se mai strecoară un brand de consum, când spun profilaxia consumului mă refer în special la conștientizarea motivelor pentru care ajungem acolo și nu la conștientizarea repercursiunilor, până în ziua de astăzi toți suntem genii și putem conștientiză urmările la câte campanii au fost pe piață, însă nu te îndeamnă nimeni să cauți vindecarea în tine!
În general noi suntem obișnuiți că o societate de consum care suntem să tratăm simptomele cauzate de dependențe și nu adevăratele motive care stau în spatele consumului!
Da, am înțeles sunt mulți care spun că ei consumă pentru a se destinde, pentru a se simți bine și pentru a “prinde curaj” să facă ceva ce în mod normal nu ar face!
Țin să vă dezamăgesc,daca credeați că putearea de a vă opri nu este la voi, toată lumea s-a născut programată cu o limită în a se opri, doar că unii din noi fie se vor împotrivi consumului recurent iar alții vor alege să fugă de probleme și vor decide că se simt mai bine în postura de consumator cronic!E vorba doar de o ALEGERE!

Din păcate tot industria consumului va trata dependențele tot prin industria farmaceutică, sau în cadrul spitalelor, prin medicamente care au ca target înlăturarea fie a simptomelor acute specific sevrajului fie a celor apărute în timpul consumului, psihoze, agresivitate, manie etc.
Un consumator se cunoaște prin cum arată, modul în care te uiți în ochii lui goi și nu vezi nimic, cei care consumă știu că golul se prelungește dincolo de privire și coboară în suflet.Practic tu iți alterezi conștiința pentru a cobora în altă dimensiune, pentru că de urcat nu urci, ci efectiv iți calci spiritul că să nu îl mai auzi.
Am înțeles și sunt de acord că în vremurile vechi lumea folosea substanțele psihoactive în scopuri medicinale, shamanice, curative, spirituale, însă noi trăim în era consumului unde nu știi ce mănânci, să nu mai vorbim despre ceea ce ai putea consuma când vine vorba de substanțe de genul etnobotanicelor.
Adevărată soluție când vine vorba de consum este aflarea adevăratelor motive care stau la baza acestuia, în general oamenii cu care am discutat au exprimat clar intenția de a consuma pentru a putea uita de anumite probleme sau pentru a putea scapa de “realitatea” personală pe care nu o puteau suporta în viață de zi cu zi.Pur și simplu noi ca oameni ne simțim uneori copleșiți de problemele personale și credem că nu avem la îndemăna soluția să le rezolvăm sau să trecem peste pentru că societatea e creeata în așa fel încât să ne facă să ne simțim neputincioși și inferiori și că trebuie să fim aderenți unei forțe superioare și nu mă refer aici la divinitate, ci la o autoritate fie ea medicală sau de alta natură care să fie capabilă să ne ajute să ieșim din situații de genul.
În primul rând, aflarea cauzei sau a motivelor care au dus la consum înseamnă a găsi rădăcină problemei și cum “răul se rupe de la rădăcină” este o vorba înțeleaptă, odată descoperită problema, conștientizarea și acceptarea ei deschid drumul către vindecare, ce urmează după este o muncă personală, legată de liberul arbitru și de ajutorul celor din jur și a specialiștilor cu care persoana ar putea colabora: psihologi, terapeuți, familie, etc.
Am încercat să explic că înainte să se instaleze dependența fizică, se instalează cea psihică, consumatorii aleargă după starea de “high” care le creaaza pe moment, confort psihic și emoțional ca un fel de soothing, cum vedem la bebeluși, dacă plânge îi dăm suzeta și tace că oricum degeaba ne oprim să îl întrebam de ce plânge că nu înțelegem, la fel și în cazul ăsta, iau cea mai la îndemăna soluție să îmi fac mintea și sufletul să tacă.Și după…păi după avem simptomele post-consum și acolo…acolo este adevărată provocare..pentru împreună cu a caută starea permanentă de “high”, corpul, trebuie să consume acei compuși chimici pe care substanță psihoactiva le are pentru a te liniști și fizic sau pentru a înlătură simptomele sevrajului.În goana asta, oamenii care consumă la început nu realizează că gratificarea pe moment și anume plăcerea de câteva minute fie secunde întrece consecințele pe termen lung care uneori sunt ireversibile : modificarea gândirii și a aptitudinilor cognitive, tulburări cognitiv-comportamentale, modificări are parametrilor bio-fiziologici, distorsionarea gândirii, apariția tulburărilor psihosomatice, dacă totul sună prea științific o să dau doar câteva exemple cum ar fi, depresia, schizofrenia, psihozele, instabilitatea emoțională, agresivitate exacerbată, suicidul, maniile, anorexia, deteriorarea organelor interne, modificarea aspectului pielii, subțierea părului etc.Sunt multe efecte secundare care întrec cu mult așa zisele “beneficii” ale consumului.
Nu sunt nici pro și nici contra, prefer că implicarea mea să fie una obiectivă și să aduc o oarecare lumină asupra subiectului, însă am văzut prea mulți oameni pe care consumul i-a distrus, psihic, fizic și emoțional, oameni dragi sufletului meu care astăzi fie nu mai sunt ce au fost sau nu mai sunt deloc.
La un alt nivel, spiritual sau energetic, pentru cei care încearcă să înțeleagă, noi suntem energie, în momentul în care ne intoxicăm cu aceste substanțe, bariera câmpului nostru energetic cade, vibrația noastră scade, de multe ori, ceea ce intră….rămâne acolo!Știu că unii consideră că au avut un anume nivel de trezire spirituală pentru că au consumat, dar există o diferență considerabilă intre entobotanice și vechile ritualuri shamanice și asta o zic cu o doză de umor dar și de tristețe, fericirea este un drept care trebuie “câștigat” să îi zic așa, nu care se vinde la plic sau la gram.
Da, consumul este o alegere personală, nu sunt aici să judec sau să pun etichete, îmi doresc să pot să ajut pe oricine simte că are nevoie, să pot să îndrum…nimic nu te doare mai tare decât să vezi o persoană pe care o iubești că se distruge zilnic și că o bucată din el sau ea tot dispare și ajungi să nu mai cunoști omul iubit fie că este el sau ea: copilul tău, partenerul, un prieten sau cineva drag.
Consumul este o decizie personală, la fel modul în care o faci la fel, una este ceea ce se numește consum ocazional și alta este să faci din a consuma un mod de viață, e ca și cum în loc să ai tu puterea de decizie și de control o pasezi defapt substanțelor și ajung să te controleze ele pe tine.
Probabil o să aud că totul este dat spre a fi încercat în această viață, după cum am zis eu nu am venit aici să judec, să fiu pro sau contra consumului sau să pun etichete, însă, nu am văzut încă, excesul să facă bine cuiva!
Vă mulțumim pentru încrederea de a discuta deschis cu noi și știți deja: suntem aici dacă aveți nevoie!

 

Add a Comment

Your email address will not be published.