Stima de sine și Acceptarea
Astăzi am avut plăcerea să vorbim ia
răși cu micii noștri adulți în devenire și ne-au surprins în mod plăcut, e vorba de o clasă nouă cu o energie pozitivă care a fost foarte deschisă la vorbă.
Am plecat de la premisa viitorului și perspective în carieră și am ajuns să abordăm mai multe teme printre care stima de sine și acceptarea propriei persoane și a propriilor proiecții atât asupra celor din jur cât și a celorlalți asupra noastră.
Lecția de azi s-a dovedit a fi una universală pentru că a venit ora trezirii pământului și aparent din ce în ce mai multă lume devine conștienta și își dorește să evolueze și una din componentele de bază ale acestui proiect vine din cunoașterea sinelui și din acceptarea lui.
Am întâlnit multe persoane care în general se simt puse la pământ de părerea celor din jur fie că este vorba de membrii familiei, de prieteni sau de persoana iubită și care le proiectează tot felul de impresii defapt despre propria persoană pe care noi că oameni tindem să o luăm personal datorită ego-ului cât și a propriilor neajunsuri care vin tocmai din acest ego în loc să trasăm linie între ce este al nostru și ce vine de la ceilalți.
Noi defapt suntem oglinzi a celor din jur și tindem să proiectăm cele mai negre doleanțe pe ei acuzandu-i de propriile noastre frici sau defecte.
De ce ne simțim răniți?Pentru că nu ne cunoaștem propria valoare, pentru că ne lăsăm definiți de lentila celui de lângă noi și pentru că ne identificăm prea mult cu membrii familiei, anturajul sau persoana cu care suntem în relație.Este greu să te debarasezi de identitatea colectivă, de unde și mentalitatea de turmă, Invidia și competiția.Da, competiția este sănătoasă vor spune mulți, așa e, atunci când în ești în competiție cu tine că să te întreci iar și iar și să devii mai bun.
Vine o vreme când noi, trebuie să ne desprindem de familie, prieteni sau chiar de persoana iubită, în acel moment, identitatea noastră suferă o “moarte”, pentru unii ruperea este atât de profundă pentru că ne validăm doar prin ceilalți încât, atunci când rămânem “singuri” ni se pare că se termină viața, când ea abia începe și avem ocazia să ne redescoperim și să ne reinventam de la zero de o mie de ori.
Este atât de ironic că de multe ori cei care ne iubesc ne țin “legați” exact din aceleași frici pe care le avem și noi și nu degeaba am zis că suntem oglinzi, pentru că omenirea la bază are conflicte colective de rezolvat dar la scală individuală și una din ele este disiparea ego-ului și conștientizarea propriului Eu în speranța consolidării unei entități net superioare.
Noi nu știm să iubim decât dacă suntem iubiți și de aceea atunci când nu primim ne simțim răniți, nu din cauza persoanei spre care proiectăm ci din cauza golului interior, din nevoia de validare și de acceptare dar nu înțelegem că acea iubire începe cu noi.În primul rând noi nu ne iubim îndeajuns, darămite să știm să iubim sănătos o altă persoană, de aici apar orgolii rănite, gelozia distructivă, posesivitatea, infidelitatea și multe alte comportamente nesănătoase pentru spirit.
Când învățam să ne acceptăm așa cum suntem și să ne iubim așa cum suntem și să înțelegem într-un final că suntem de ajuns, atunci vom da și celorlalți posibilitatea să ne iubească cu adevărat și vom iubi oameni și nu trofee sau orgolii, atunci vom ști să pierdem unele bătălii care demult s-au terminat dar noi încă mai purtăm stindardul pe flancuri și rănile luptelor se văd pe chipul și pe sufletul nostru.
Astfel începe conștientizarea, acceptarea, munca cu Sinele și progresul, abia atunci începem să trăim cu adevărat, treji și cu ochii larg deschiși.
Un banal exemplu pe care azi l-am pus în temă a fost gelozia în relația de cuplu și de unde provine ea, am încercat să explicăm că ea nu vine din cauza acțiunilor persoanei de lângă noi ci despre cum privim și interpretăm vis a vis de noi aceste acțiuni, conotația pe care le-o dăm și abia apoi dacă în noi există nesiguranță sau goluri emoționale, acolo se naște gelozia, din EGO.
Un alt exemplu sugestiv este cel al părinților care încearcă să sufoce identitatea copiilor pentru că nu suportă ideea că aceștia se vor desprinde la un moment, dau ca exemplu în special acele căsnicii consolidate pe copii “tampon”, noi așa le zicem, copiii care vin că un fel de air-bag când căsnicia nu mai funcționează, dar lasă facem un copil și rămânem împreună, că ne va uni..nu.. acel copil va fi mereu o minge de ping-pong pe care partenerii fie unu sau ambii își vor proiecta propriile așteptări avute de la partenerul de cuplu sau de la relația lor pe copil și îl vor face pe acesta să își asume o povară sufletească mult prea mare, imbatranindu-l sufletește înainte de timp, știți voi, acei copii bătrâni cu care stai ore întregi și iți pui sufletul pe tavă și ei înțeleg deși abia au dat piept cu viață.
Copiii nu sunt unelte, nu sunt lipici pentru căsnicii rupte, nu îi sufocați, nu îi blamați ei nu au cerut să vină să vă împlinească vouă idealurile, lășați-I să se dezvolte frumos și liber, noi nu aparținem decât Divinității.
Am vorbit astăzi cu unii copii care sunt constrânși emoțional de părinți, care proiectează pe ei faptul că au ținut o căsnicie pentru ei, că acel copil e unica lor fericire și dacă pleacă, va pleca și fericirea lor, cum să ai curajul să schingiuiești un suflet tânăr cu așa o cerere egoistă?
Toți suntem ființe individuale, de sine stătătoare cu vise și aspirații individuale, create diferit dar universal!
Multe “drame” vin din oameni neînțeleși care la rândul lor nu înțeleg, dacă am încercă să ne înțelegem am reuși să îi înțelegem și pe ceilalți, dacă am înceta să mai vedem în alții tot ce e rău în noi și ne-am asuma ce ne aparține, dacă am iubi necondiționat și fară așteptări atunci totul ar fi minunat, am înțelege că iubirea adevărată e într-adevăr necondiționată și nu are de-a face cu orgoliul și cu supremația în cuplu, cu răzbunarea, cu manipularea și constrângerea.Acestea sunt unele din motivele pentru care mulți oameni ajung să apeleze la terapie și nu vin conștienți de ele, pentru că acestea sunt latente în subconștient.
Acceptarea propriei persoane, iubirea propriei persoane ar trebui promovate că și piloni ai stimei de sine, cu toții am fi mult mai sănătoși psihic și emoțional dacă am aborda aceste două teme, din păcate, ne caracterizează încă mentalitatea colectivă de a fi conduși de lipsuri, impulsuri și de sugestii în masă.
Vă doresc o sinceră trezire, o conștientizare a cine și ce sunteți cu adevărat !Viața nu este o provocare este o alegere!