Mami îmi e frica!Nu mă părăsi!Anxietatea de separare și cum o putem gestiona.

De multe ori copilul tău deși îi ești aproape în permanență,   se comportă de parcă în momentul în care ai ieșit pe ușa,   nu te mai întorci niciodată.Ca și cum toate zilele în care iți petreci timpul cu el,   îi explici,   îl iubești,   îi întărești ideea că vei fi acolo pentru el,   au trecut pe lângă el.Devine frustrant uneori poate pentru unii din noi că nu ne putem desfășura treburile de zi cu zi sau rutina tocmai pentru că cel mic se agață de piciorul nostru și refuză să ne lase să ieșim din casă sau începe să facă un tantrum când îl ducem spre grădiniță,   de parcă ar fi sfârșitul lumii și nu ne-am întoarce niciodată după el.

În general frica este o reacție naturală de supraviețuire a rasei umane care intervine în momentul când ne simțim amenințați de o anumită situație care ne depășește fie fizic sau emoțional și nu avem o rezolvare.Automat acea situație devine una care ne creează sentimentul de frică,   care fie ne împinge spre o soluție salvatoare sau ne coboară într-un abis necunoscut unde intervine reacția de frică.Teoretic totul se explică,   practic,   în cazul în care nu există nicio situație care să determine acel sentiment de frică însă el este prezent în mod inexplicabil fară vreo justificare reală atunci putem vorbi de anxietate care mai mult sau mai puțin intervine din motive nejustificate.De ce spun mai mult sau mai puțin,   este tocmai pentru că acele motive de multe ori sunt sub forma latentă prezente în subconștient.Și atunci ar trebui să ne punem un semn de întrebare.

De ce copilul meu prezintă aceasta frică?

Are ea o bază reală explicată prin vreun tipar de comportament pe care eu îl afișez ?

Care pot fi motivele care stau la baza apariției acestui comportament?

Cum îl pot ajuta să depășească aceste momente?

În primul rând trebuie să fim conștienți că reacția de frică vine din principiul de bază al supraviețuirii umane,   cum menționam mai sus și anume “Flight or Fight” adică luptă sau fugi.Automat în bagajul genetic al copilului el se transmite,   tocmai pentru a creea o reacție de tip luptă în cazul unei situații limită dar și a celei de frică când situația depășește puterea de reacție.

Un copil mai mult ca sigur nu înțelege că vine cu acest mecanism incoporat el înțelege doar că îi este frică în momentul în care persoana sa de referință (mama ,  tatăl etc) părăsește cadrul în care se află fie acesta schimbă decorul familiar cu altul în care nu simte acea siguranță pe care o are când se află acasă (grădiniță,   spațiu de joacă etc).

Pare greu de înțeles pentru un adult de ce un copil se simte amenințat de ideea de abandon atunci când părintele pleacă la servici sau îl lasă pe acesta într-un spațiu nou.

Ideea de bază este ca adultul să realizeze că între părinte și copil există o legătură foarte puternică în special până la vârstă de 7 ani când copilul se identifică încă cu părintele de referință,   iar legătura se manifestă ca un cordon prin care aceștia sunt legați și împart emoții,   sentimente și chiar identitatea personală.Nefiind de multe ori conștienți de acest lucru nu înțelegem că atunci când ne îndepărtam fie și pentru motive minore,   spațiul creeat între noi și copil provoacă o confuzie,   acesta simte că își pierde o parte din el.Pe măsură ce timpul sau distanța pare să fie mai mare,   frica parcă se adâncește mai tare.Noi ca adulți intelegem  ca unitatea de timp se măsoară în ore și distanta în unități metrice,    însă pentru copil aceste unități pot deveni o eternitate perceputa departe de persoana prin care trăiește ca sumă a identității personale.De aceea este foarte important să le explicăm copiilor încă de mici cum pot reuși să se identifice singuri,   unde să tragă linie între ei și  noi și că sentimentele  noastre sau grija noastră nu dispar nici dacă suntem departe.Copiilor trebuie să li se explice că legătură dintre ei și părinți este eternă și că în viață indiferent de drumul pe care o vor lua,   aceasta nu se va rupe niciodată.

Este foarte important să discutăm cu cel mic,   să îi explicăm despre aspectele importante în a avea un loc de muncă,   motiv pentru care este necesar să ne deplasăm,   faptul că educația este importantă pentru evoluție și în cadrul unui spatiu educațional precum școala sau grădinița ei învață să se extindă în acel spațiu social și să creeze conexiunile de care vor avea nevoie în viață și în special să întărim ideea că dragostea nu dispare odată cu distanța dintre două persoane conectate atât de puternic precum sunt un părinte și un copil.

Însă,   atenție,   a nu se înțelege că trebuie să îl facem pe copil dependent de noi și să înțeleagă că suntem “legați” pe țoață viața și că legătura dintre copii și părinți este obligatorie.Pentru că de multe ori anxietatea vine tocmai din părinți supra-protectivi care din propriile frici își alienează copiii de spațiul social pentru că așa consideră că îi “protejează”,   aceștia venind cu propriile traume din spate și care de multe ori fie consideră că lumea este un loc periculos,   oamenii nu pot fi de încredere și că nimeni nu te poate iubi fară interes precum un părinte.

Alti părinți poate vin din urma cu trauma de abandon și din nevoia de a umple acel spațiu cu iubire,   își leagă strâns propriul copil și se încolăcesc emoțional în jurul lui,   facandu-l responsabil de a reciprociza cu o iubire toxică,   care nu pleacă niciodată.

Atenție în a trage linie între propriile trăiri și cele ale copilului nostru.Un alt factor important este tipul de relație pe care o avem cu partenerul de cuplu în care acel copil își petrece existența.Avem părinți care din propria neîmplinire în sfera cuplului,   plasează această necesitate emoțională asupra copilului,   cerând prea mult în schimb,   poate nici părintele și nici copilul nu își explica ce se întâmplă însă se poate observa la mijloc o dragoste sufocantă cu elemente de anxietate de separare în cazul în care fie copilul pleacă spre grădiniță fie dau un exemplu,   părintele stă lipit de geamul gradinitiei,   împietrit de anxietate astfel starea se transmite,   după cum spuneam,   prin acel cordon energetic dintre părinte și copil.

Explicam despre acel cordon dintre părinte și copil,   prin intermediul lui nu transferăm numai iubire ci o multitudine de emoții și trăiri pe care acesta le resimte deși nu le poate înțelege.

Este foarte important că noi să ne rezolvăm propriile probleme înainte de a pune întrebarea unde este granița dintre ce simte copilul meu și ce preia de la mine,   pentru că în momentul în care conștientizăm că noi avem o astfel de problemă,   reușim să înțelegem ce anume îl afectează.

Cea mai importantă poate din toate,   este să încercăm să îi conturăm copilului propria identitate și să îi explicăm că este o entitate individuală față de părinte care pe traseul vieții va urma propriul său drum,   însă pentru a fi pregătiți să ajungem în acest punct,   trebuie noi că părinți să fim deja independenti emoțional și conturați ca identitate,   pentru că dacă noi avem carențe în aceste domenii,   ele se vor proiecta automat asupra copiilor noștri.

Nu este o problemă în a apela la un specialist în momentul în care vă simțiți depășiți de o astfel de situație.De multe ori zic și o afirm din nou,   terapia copilului ar trebui să meargă mână în mână cu cea a părintelui,   tocmai pentru a putea conștientiza și înțelege cauza și nu după cum majoritatea înțeleg pentru a rezolva problema apărută și consecințele ei,   pentru că dacă nu eliminăm cauza,   problema va apărea din nou cu prima ocazie când există acei factori declanșatori.

Aș recomanda cu drag fiecărui părinte,   din dragoste pentru propriul copil cât și pentru Sine să apeleze cu încredere la un specialist,   nu pentru că există o problemă ci pentru că de multe ori refuzăm să ne orientăm și spre interiorul nostrum și să identificam dacă este vreo cauză care declanșează și în noi anumite comportamente!

Mi se pare minunat atunci când un adult reușește să comunice în primul rând cu copilul din el pentru ca mai apoi să reușească să înțeleagă copilul de lângă el.Este minunat pentru că ajungem să realizăm că odată ce ne vindecăm pe noi de anumite comportamente sau credințe toxice,   îi vindecăm fară să ne dăm seama și pe cei de lângă noi,   pentru că atunci când lucrăm în noi,   ceva se schimba atât la interior cât și la exterior și atunci aceasta vindecare interioară va emana anumite comportamente pozitive care vor influența tocmai atitudinea și răspunsurile copiilor noștri față de situațiile cu care aceștia se pot confrunta în decursul vieții și poate e răspunsul cel mai indicat pentru a reuși să îi orientăm spre cum să își depășească aceste frici interioare,   oferindu-le un exemplu de urmat.Să nu uităm la final că totul este conectat !